Încorporarea tinerilor din municipiul Chişinău în Forţele Armate ale Republicii Moldova a fost discutată miercuri, 12 octombrie, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Centrul Militar Teritorial (CMT) din capitală.
Potrivit comandantului CMT, colonelul Alexandru Nica, în perioada primăvară—vara a acestui an, municipiul Chişinău a îndeplinit în întregime sarcina de încorporare.
Totuşi, colonelul Nica a specificat că există o serie de deficienţe la acest capitol care trebuie soluţionate pentru ridicarea calităţii procesului de recrutare-încorporare a viitorilor soldaţi în Forţele Armate.
Sursa a menţionat că eschivarea tinerilor de la serviciul militar în termen este una din cele mai stringente probleme, ea fiind cauzată de lipsa unei persoane responsabile de recrutare în primării, remunerate cu salariu deplin, dar şi de înscrierea recruţilor în asociaţiile de pacifişti.
Viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, a declarat, în cadrul evenimentului, că este obligatoriu ca administraţiile publice locale să fie încadrate cu personal calificat în încorporarea tinerilor în Forţele Armate.
Viceministrul Galbura a solicitat reprezentanţilor preturilor şi primăriilor, prezenţi la şedinţă, seriozitate maximă şi acţiuni concrete de îmbunătăţire a procesului de recrutare a tinerilor în armată.
Următoarea campanie de încorporare în serviciul militar în termen va începe în luna noiembrie.