Centenarul Marii Uniri nu poate fi sărbătorit dacă politicienii din România nu își vor asuma proiectul de țară al Reîntregirii. De această părere este Ion Spânu, editorialist la Cotidianul. Jurnalistul precizează că dacă proiectul de țară – Reunificarea – nu va fi adoptat de clasa politică de la București, atunci sărbătoarea din 2018 se va transforma în comemorare.
„Ceea ce s-a întîmplat sîmbătă în Piaţa Universităţii, cînd manifestanţii paşnici pentru unirea României cu Moldova au fost bătuţi, amendaţi şi chiar arestaţi pentru cîteva ore, arată că autorităţile de prim rang ale României nici nu se gîndesc să lanseze public un asemenea proiect, ci, din contră, sînt dispuse să facă orice pentru a împiedica impunerea în rîndul opiniei publice a unui asemenea orizont de aşteptare”, consideră Spânu.
Editorialistul este de părere că președintele României, Klaus Iohannis, și liderii principalelor partide politice ar trebui să renunțe la dezinteresul față de Republica Moldova și să înțeleagă că ei reprezintă România și poporul român, nu interesele altora.
„Istoria arată că marile evenimente se produc atunci cînd condiţiile istorice permit punerea în practică a unor proiecte deja existente. Sigur că şi reîntregirea României nu se va putea realiza decît atunci cînd acele condiţii istorice vor apărea, aşa cum s-a întîmplat şi la 1 Decembrie 1918, dar această realitate nu împiedică pe nimeni să-şi pună în proiect un astfel de deziderat, aşteptînd apoi ca, la momentul oportun, să fie pus în practică!
Aşa a făcut Germania. Cînd ţara s-a împărţit în Republica Federală a Germaniei şi Republica Democrată Germană, nemţii au decis ca, în locul Constituţiei (Verfassung), să adopte acea Grundgesetz (Lege fundamentală), care avea un caracter temporar tocmai pentru a nu recunoaşte că RDG ar fi o altă ţară!”, notează Ion Spânu.
Citiți aici articolul integral.