Ministrul Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru, doreşte semnarea unui acord cu România sau NATO pentru protejarea spaţiului aerian al Republicii Moldova.
Ministrul Apărării a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Cod Galben” de la 10TV.
Republica Moldova nu deţine mijloacele financiare necesare pentru dezvoltarea unui sistem de protecţie aeriană, a explicat Anatol Şalaru, precizând că refacerea capacităţilor antiaeriene de luptă ar costa minim 300 de milioane de euro.
„Este nevoie de voinţă politică pentru a semna un acord de poliţie aeriană cu NATO sau cu România, pentru a patrula spaţiul aerian al Republicii Moldova şi de apărare antiaeriană”, a declarat oficialul.
„Norocul nostru este că Transnistria nu are capacităţi aeriene, nu are aviaţie pentru a prezenta un pericol pentru noi. Dar dacă vrem să fim în rând cu ţările puternice, noi avem nevoie de investiţii foarte mari. Nu putem să le facem, nu poate Guvernul să dea 300 de milioane euro pentru rachete antiaeriene şi radare, dar putem, cum a făcut Bulgaria, când a permis ţărilor NATO să facă patrulare a spaţiului aerian”, a subliniat Anatol Şalaru.