Trei laboratoare ale Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare din Republica Moldova au fost dotate cu utilaje moderne de investigaţie criminalistică din fondurile Uniunii Europene.
Prezent la prezentarea laboratoarelor, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a subliniat importanța acestui proiect pentru un sistem judecătoresc funcțional și transparent. „Aş vrea o colaborare cu rezultate tangibile și concrete. Aceste laboratoare vor contribui la ridicarea la un nivel calitativ, totalmente nou al investigațiilor criminalistice din Republica Moldova”, a spus Tapiola.
Printre echipamentele cu care au fost dotate cele trei laboratoare se regăsesc un sistem automatizat dactiloscopic, dispozitive pentru cercetarea documentelor și diverse microscoape. Valoarea totală a utilajelor este de 4,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Executivului de la Chișinău.