Pentru prima dată în cele 5 ediții derulate până acum, Cupa Unirii la fotbal a intrat în posesia unei echipe din România, informează Radio Noroc.
Trofeul a intrat în posesia suporterilor din Adjud, care, în finală, au dispus cu scorul de 6-0 de fanii echipei chișinăuiene Zimbru.
La competiția desfășurată weekend-ul trecut la Chișinău au participat 8 echipe ale suporterilor din România și 8 din Republica Moldova.
Din România au participat echipe din Iași, Galați, Adjud, Brașov, Bistrița, Petroșani, Vaslui și Oradea, iar din Republica Moldova au fost prezente echipe ale suporterilor celor mai mari cluburi din Chișinău, dar și din Nisporeni, precum și Clubul Studenților Liberali.