Diplomația de la Kiev, la solicitarea Ministerului Energeticii şi Industriei Cărbunelui din Ucraina, va informa ambasadele ucrainene din mai multe capitale, inclusiv din Chișinău, cu privire la modalitățile de recunoaștere a cărbunelui extras în regiunea Donbas. Autoritățile ucrainene consider ca fiind ilegal exportul acestui cărbune din regiunea controlată de separatiștii pro-ruși.
Ministerul Externe din Ucraina va informa, cu privire la opțiunile și posibilitățile de identificare a cărbunelui extras în Donbas, misiunile sale diplomatice din; Turcia, Olanda, Spania, Republica Moldova, Bulgaria, Belgia, Polonia și România, relatează Interfax-Ucraina.
Scrisoarea a fost elaborată la inițiativa companiei DTEK Energo. Compania a pierdut controlul asupra minelor din Donbas în luna martie și a solicitat sprijin diplomatic în soluționarea problemei vânzării ilegale a cărbunelui în alte state.