Unica soluție pentru reglementarea conflictului transnistrean ar fi recunoașterea regiunii separatiste, susține liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Șeful administrației din regiunea transnistreană a făcut această declarație în cadrul colegiului așa-zisului ”minister de externe” al nerecunoscutei ”republici moldovenești nistrene”, relatează Novostipmr.com
Vadim Krasnoselski susține că diferendul transnistrean nu poate fi soluționat prin reintegrare sau prin federalizare, din cauza disensiunilor de ordin geopolitic existente în regiune de ”secole” și a confruntării dintre lumea occidentală și cea rusă.
Liderul de la Tiraspol este convins că politicienii de la Chișinău înțeleg cum ar putea fi soluționat conflictul pe cale politică, dar ei nu sunt gata „din punct de vedere moral” să facă acest lucru.
Igor Dodon a declarat în acest context că „Transnistria a fost, este și va fi pământ moldovenesc” și și-a exprimat încă o dată convingerea că Republica Moldova se va reintegra în următorii ani.