Românii basarabeni și-au menținut identitatea prin biserică și limbă și ceea ce este de făcut în prezent pentru Republica Moldova este să se urgenteze unirea cu Țara. De această părere este Neculai Popa, președintele Consiliului Româno-American, activist anticomunist stabilit în Statele Unite ale Americii care se declară „îndrăgostit iremediabil de Basarabia” și cu susținerea căruia au fost restabilite cimitirele eroilor de la Țiganca, Cania, Ialoveni și Nicolaevca.
„Reîntregirea este o necesitate”, consideră Nicu Popa. „Suntem obligați prin natura lucrurilor să urgentăm revenirea Basarabiei acasă. Să nu lăsăm ca timpul hotărască când, cum și în ce fel, e o datorie a noastră, e o obligație, nu putem trăi fără Basarabia”, a declarat marți, în cadrul emisiunii „Ora Bucureștiului” de la 10TV (min. 32-min. 57), unul dintre cei mai activi membri ai organizațiilor de români stabiliți în Statele Unite ale Americii.
De asemenea, Nicu Popa a precizat că a venit momentul ca românii să arate lumii întregi că sunt demni și mândri să își afirme identitatea și că merită să fie toți împreună.
Neculai Popa, fost deţinut politic vreme de aproape 14 ani pentru convingerile anticomuniste, militant pentru drepturile românilor din teritorii româneşti care nu se mai regăsesc pe harta actuală a României, este finanţatorul şi cofinanţatorul mai multor proiecte ale comunităţilor româneşti din jurul graniţelor, membru fondator al Institutului „Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinătate, implicat în majoritatea organizaţiilor din exil ( Uniunea pentru Credintă şi Libertate, Centrul Româno-American – Los Angeles, Consiliul Mondial Român, ş.a). I se datorează, printre altele, refacerea Cimitirului Eroilor Români de la Ţiganca (Basarabia), ctitorirea unei biserici pentru românii din Hagi Curda (Ucraina) şi iniţiativa de amplasare a bustului poetului Mihai Eminescu în oraşul Cernăuţi.