Președintele Igor Dodon a suspendat hotărârea de miercuri a Executivului de la Chișinău prin care s-a decis participarea militarilor din Republica Moldova la exercițiile militare din Ucraina.
Dodon a comentat pe Facebook că a decis să facă uz de dreptul său prevăzut în Constituție. El face referire la un punct din art. 88 al Constituției, potrivit căruia șeful statului „suspendă actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale”.
„Astfel constat că Guvernul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională, art.33, al.3 care prevede că ”Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate”, a scris Igor Dodon pe rețeaua de socializare.
El susține că, în conformitate cu statutul de stat neutru pe care îl are Republica Moldova, militarii săi nu trebuie să participe la exercițiile militare desfășurate sub egida altui bloc militar.
Igor Dodon a interzis participarea unui contingent de 57 de militari la un exercițiu multinațional în Ucraina care urmează să înceapă joi. În replică, Guvernul a aprobat miercuri prin hotărâre participarea militarilor, premierul Pavel Filip calificând refuzul lui Igor Dodon ca fiind nemotivat.