Premierul ucrainean Volodimir Groisman a cerut ministrului de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, precum și ministrului educației, Lilia Grinevici, să explice ambasadorilor din statele membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Kiev prevederile componentei lingvistice a noii Legi a învăţământului, potrivit ziarului Evropeiska Pravda, transmite Radio Chișinău.
„Legea învăţământului oferă posibilitatea de a asigura acces normal la limbile minorităților naționale şi, pe de altă parte, oferă oportunități pentru dezvoltarea limbii noastre ucrainene”, a declarat Groisman, adăugând că Ucraina este un stat democratic care respectă drepturile minorităților etnice.
Pe data de 5 septembrie 2017, Rada Supremă de la Kiev a adoptat noua Lege a educației, iar unele dintre prevederile sale au nemulţumit minorităţile naţionale, care susţin că le îngrădesc dreptul la învăţământ în limba maternă.