Edilul de Piatra Neamț, Dragoș Chitic, a declarat că și-ar dori foarte mult ca relațiile dintre România și Republica Moldova să fie tot mai strânse, iar Prutul să nu mai fie graniță.
Prezent la deschiderea celei de-a VII-a ediții a Târgului de Carte „Libris”, primarul Chitic a precizat pentru Radio Chișinău că atunci când merge în Republica Moldova se simte ca acasă. „Eu când ajung în Basarabia astăzi, mă simt acasă. Mă simt în România când ajung în Basarabia pentru că nu există niciun element, cu excepția graniței, unde trebuie să prezentăm, din păcate, un document care să ne dea impresia că mergem în altă țară”, a spus acesta.
Chitic a vorbit despre relația specială pe care o are cu Republica Moldova. „Atât Chișinăul cât și Republica Moldova sunt în sufletul meu. Cu mare plăcere mă gândesc la cei de acolo, am avut ocazia să îi și vizitez. Practic, noi suntem o Țară, trebuie să spunem lucrul acesta, să recunoaștem. Avem aceeași cultură, vorbim aceeași limbă. (…) Ca municipiu suntem înfrățiți cu orașul Orhei, cu care avem o legătură foarte strânsă. Un fost viceprimar al orașului Piatra Neamț este cetățean de onoare al orașului Orhei, facem vizite reciproce. Ne întâlnim acolo și aici, realizăm foarte multe evenimente împreună. Totodată, ne dorim o înfrățire cu orașul Chișinău”, a explicat acesta.
Primarul de Piatra Neamț s-a referit și la Centenarul Marii Uniri. În viziunea sa, Centenarul ar trebui să apropie mai mult Republica Moldova de România și ar putea constitui chiar un punct de pornire pentru Unirea dorită de majoritatea populației de pe ambele maluri ale Prutului.