Mișcarea Civică Tinerii Moldovei va trimite gratuit un calendar tuturor profesorilor din Republica Moldova, cu ocazia Zilei Pedagogului. Cadourile vor fi trimise la solicitarea elevilor sau foștilor elevi ai profesorilor.
Calendarul de perete va fi pentru anul 2018 și va oferi informații detaliate privind principalele evenimente din istoria românilor. Toți oamenii care vor să-și exprime recunoștința față de profesorii lor actuali sau față de foștii profesori cu ocazia Zilei Pedagogului, o pot face (chiar și de la distanță) prin intermediul organizației Tinerii Moldovei. Pentru a le trimite acest calendar absolut gratuit dascălilor preferați, trebuie completat un simplu formular până la data de 30 septembrie, disponibil aici: https://tinerii.md/cadouri-gratuite-pentru-profesorii-tai/
„Această campanie dă posibilitate elevilor din toate timpurile să-și felicite profesorul iubit, oferindu-i gratuit, prin intermediul nostru, un calendar unionist 2018, împreună cu un mesaj de gratitudine și recunoștință. Așa că nu ezitați să vă înscrieți profesorul preferat cât mai curând pe site-ul www.tinerii.md, deoarece numărul de cadouri este limitat la 10 mii și vom aplica principiul: primul venit, primul servit”, a declarat Vitalie Prisăcaru, vicepreședinte Mișcarea Civică Tinerii Moldovei.
Acțiune de felicitare a profesorilor este parte componentă a proiectului Marea Hartă Unionistă, care presupune identificarea tuturor persoanelor ce își doresc Unirea Republicii Moldova cu România și plasarea lor pe o Hartă Interactivă.