Un grup de elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” cu predare în limba română din Grigoriopol, cu sediul la Doroțcaia, împreună cu Asociația Promo-LEX, au protestat joi în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
Ei denunță faptul că Federația Rusă nu a executat până în prezent Decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului din 19 octombrie 2012, prin care Guvernul de la Moscova a fost recunoscut responsabil de încălcarea dreptului la educație în regiunea separatistă transnistreană, transmite Radio Chișinău.
Liceul românesc din Grigoriopol a fost lăsat fără sediu de autoritățile transnistrene acum 15 ani. Elevii și profesorii sunt nevoiți să facă naveta în fiecare zi la Doroțcaia. Au fost mai multe cazuri, de-a lungul acestor ani, când au fost opriți fără motiv la punctele de control ale autorităților separatiste, au fost percheziționați și intimidați.
Dreptul la educație al elevilor din Grigoriopol este în continuare încălcat, a atenționat directoarea liceului, Eleonora Cercavschi: „Sunt zeci de ani de când ne sunt încălcate drepturile. Ne-am adresat la CEDO, unde ne-au făcut dreptate. De cinci ani continuăm să ne adresăm pentru a ne fi apărate drepturile. Cu părere de rău, până în ziua de azi suntem aici, nu s-a mișcat nimici din loc, nimic nu s-a schimbat. Și am venit să-i spunem Federației Ruse că rana este vie și încă sângerează”.
Numărul elevilor scade de la an la an, inclusiv din cauza greutăților pe care le întâmpină, pentru că trebuie să se deplaseze în altă localitate. Cei care își continuă aici studiile spun că o fac pentru a învăța în limba română și a scrie cu grafie latină, și nu în cea numită „moldovenească” de autoritățile transnistrene, cu grafie chirilică.
„Avem dreptul de a învăța la noi în oraș, la noi acasă. Noi suntem din orașul Grigoriopol, din regiunea transnistreană și nu ne este permis să avem o școală la noi acasă și de aceea suntem nevoiți să facem zi de zi naveta pentru a studia în limba română”, spune o liceană.
Protestatarii au dorit să depună o declarație la Ambasada Federației Ruse la Chișinău, dar de acolo au fost redirecționați la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
„Noi am venit să rugăm Ambasada Federației Ruse să transmită îngrijorările noastre și dorința noastră ca această hotărâre a Curții Europene să fie îndeplinită. Ultimele eforturi au fost depuse la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. De fiecare dată, Federația Rusă amână sau ignoră orice demers la acest subiect”, a declarat președintele Asociației Promo-LEX, Ion Manole, potrivit Radio Chișinău.
În urmă cu 5 ani, CEDO a pronunțat o hotărâre în trei cauze, în care reclamanții erau 170 de profesori, elevi și părinți din trei școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Federația Rusă a fost obligată să achite, în termen de trei luni de la pronunțare, câte 6000 de euro pentru fiecare reclamant și 50 de mii de euro cheltuieli de judecată, precum și să asigure dreptul la educație în limba maternă pentru elevii din regiunea transnistreană. Până în prezent, Federația Rusă nu și-a onorat obligațiile.