Cea mai mare seră realizată în România în ultimii 12 ani a fost inaugurată în localitatea Biled, aflată la circa 30 de kilometri de Timișoara, având-o ca proprietară pe o tânără antreprenoare din Republica Moldova, scrie Agro-Business.ro.
Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare, este de 2.416.862 euro, din care 992.460 euro este valoarea eligibilă a proiectului, iar 496.230 euro este valoarea de finanțare nerambursabilă. Prin acest proiect se propune realizarea unei sere pentru cultivarea legumelor și ciupercilor, pe terenul aflat în proprietatea solicitantului, din extravilanul comunei Biled.
Silvia Răileanu (35 de ani), proprietara a declarat că sera dispune de tehnologie de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare, cu scopul înregistrării de producții ridicate, de cea mai bună calitate.
Silvia Răileanu s-a născut în raionul Bălți din Republica Moldova, dar este stabilită în România din timpul liceului. A terminat Facultatea de Drept în Timişoara, unde s-a și stabilit. Fără nicio experienţă în domeniul agriculturii (între timp a terminat un curs specializat în cadrul DAJ Timiș), conducând înainte cât și în prezent restaurantul Leonardo Da Vinci din Timişoara, împreună cu soțul. „Sunt mamă a patru copii, de profesie sunt jurist, dar în ultimii ani m-am ocupat de administrarea unui restaurant pe care-l dețin în Timișoara. Prima dată, împreună cu soțul am dorit să facem un ștrand termal – aici a funcționat în trecut ștrandul de la Biled – și am cumpărat terenul știind că are un puț de apă termală. Dar între timp am fost în Olanda la o expoziție, am văzut foarte multe sere și m-am gândit că ar fi profitabil să facem și noi. Iar lucrul care m-a determinat să investim în seră este faptul că am patru copii și tot timpul am o problemă atunci când le dau legume să mănânce. Acceptau roşiile doar dacă erau gustoase. Atunci am zis: la noi nu sunt roşii și am înțeles că asta e nișa. La noi nu sunt, să încercăm să le facem aici. Roșiile care vin la noi sunt culese de foarte mult timp, stau două, trei săptămâni până ajung pe raft. Noi vrem să culegem roșiile azi și tot azi să ajungă pe mesele românilor. Am făcut un mic calcul şi am ajuns la concluzia că ar fi mai profitabil să fac şi eu o seră. Iată că am ajuns tineri fermieri şi începători în domeniu. Vrem să ne adresăm în special pieţei din Banat, să nu fim obligaţi să mergem cu produsele în altă parte. Doar în Timişoara se consumă mult mai multe roşii decât putem noi produce. Şi toate vin din import“, a povestit Silvia Răileanu pentru Agro-Business.
Realizarea investiției presupune edificarea pe terenul mai sus menționat a următoarelor obiective: seră de legume, în suprafață de 16.200 mp; spații tehnice, în suprafață de 1.121,80 mp; platforme betonate și parcare, clădiri tehnico-administrative – 2 magazii, corp pentru depozitare, corp birouri și camera tehnică.
Noile capacități de producție vor avea o eficiență crescută și vor permite beneficiarului să aibă un grad ridicat de competitivitate pe piață deoarece tehnologia de care serele dispune este de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare în ceea ce privește controlul microclimatului existent în sere și controlul eficient al sistemului de irigații și fertilizare a plantelor.
Toate aceste elemente vor duce la înregistrarea de producții ridicate, de calitate superioară. De asemenea, automatizarea crescută a fermei va duce la folosirea mult mai eficientă a forței de muncă, la obținerea de produse de calitate superioară, toate generând o productivitate ridicată.
Citiți AICI materialul intergal.