Județul Bistrița-Năsăud din România și raionul Glodeni din Republica Moldova au semnat un acord de cooperare care vizează promovarea schimbului de bune practici și experiențe în domeniile administrației publice și dezvoltării locale, economic, cultural, tineret, sport, educație și social. Evenimentul a avut loc pe 25 noiembrie, în încinta Consiliului raional Glodeni.
„Atașamentele noastre de suflet și cele cultural-spirituale sunt o temelie și un factor determinant în cooperarea noastră în binele cetățenilor și pentru un viitor european sigur”, a declarat președintele raionului Glodeni, Ion Leucă.
„Am avut ocazia să compar modul în care funcționează administrația, educația și sistemul cultural față de cel din țara noastră și am văzut o mare dorință de dezvoltare din partea autorităților publice locale. Am avut parte de o primire foarte călduroasă din punct de vedere sufletesc, am întâlnit români adevărați pentru care România este un lucru sfânt și nu pot uita cea mai frecventă replică pe care am auzit-o la omologul meu, domnul președinte Ion Leucă – ”Noi suntem români și punct!” ”, a precizat , la rândul lui, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan.
Delegația din România a fost condusă de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, alături de care au fost vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica, secretarul Consiliului Județean, Mica Oprea, directorul exectiv în cadrul Consiliului Județean, Ioan Teofil Cioarbă, purtătorul de cuvânt, Ivan Bogdan-Gruia, precum și Gelu Văclaș de la Direcția Economică. De asemenea, a fost prezent directorul executiv al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, Dumitru Tudor-Jijie. Din partea raionului Glodeni au participat președintele raionului, Ion Leucă, vicepreședinții Veceslav Boubătrîn, Oxana Albu și Victor Țarigradschi, secretarul Consiliului Raional, Vasile Pelin, președinții comisiilor consultative de specialitate și primarii localităților.