Peste 200 de reprezentanți ai administrației locale din România și Republica s-au întâlnit sâmbătă la Iași pentru a solicita Parlamentelor de la București, respectiv Chișinău, să emită o declarație comună privind reîntregirea națională prin Unirea celor două state.
Municipiul Iași a găzduit prima conferință comună a aleșilor locali unioniști de pe cele două maluri ale Prutului, eveniment la care a participat o bună parte dintre primarii și consilierii din Republica Moldova care au semnat Declarațiile de Unire, precum și omologii lor din România.
Lucrările ședinței desfășurate la Palatul Culturii au fost deschise de primarul Iașului, Mihai Chirica, acesta subliniind importanța reuniunii într-o locație cu puternică încărcătură simbolică, atât pentru ca participanții să se cunoască reciproc și să aibă conștiința că nu sunt singuri în fața presiunilor pe care le exercită puterea de stat din Chișinău, cât mai ales să împărtășească unii altora viziunile proprii și modalitățile concrete care să ne apropie de Unire.
În urma discuțiilor constructive și a schimbului de idei, participanții au dat curs propunerii Alianței pentru Centenar, de a redacta un document oficial prin care aleșii locali unioniști se angajează să depună eforturi susținute pentru dezideratul comun al reîntregirii naționale.
„Facem un apel către toate instituțiile și organizațiile care vor marca Centenarul Marii Uniri să nu uite că Basarabia este prima provincie care s-a unit cu Țara, iar în prezent nu se află în actualele granițe ale Țării, astfel că toate manifestările trebuie să vizeze Revenirea ei cât mai grabnică acasă”, se arată în textul Rezoluției de la Iași, elaborată în cadrul ședinței comune.
Tot în Rezoluție, aleșii locali cer Guvernului României să direcționeze privilegiat asistența financiară și tehnică pe care o acordă anual Republicii Moldova către comunitățile care își arată devotamentul față de națiunea și cultura română.
Rezoluția de la Iași:
Astăzi, 10 martie 2018, la Palatul Culturii din Municipiul Iași, în frumoasa noastră Țară, reuniți în prima conferință comună a aleșilor locali unioniști din Republica Moldova și România, noi, reprezentanții aleși prin votul direct al cetățenilor din comunitățile noastre pentru exercitarea funcțiilor de conducere ale administrației locale, ne angajăm să depunem orice efort pentru îndeplinirea idealului care ne aduce împreună, respectiv Unirea deplină și pentru totdeauna a Republicii Moldova cu România.
Întru realizarea cât mai grabnică și armonioasă acestui nobil deziderat de reîntregire a neamului nostru:
Îndemnăm toate unitățile administrativ-teritoriale din Republica Moldova și România, precum și alte entități colective (parohii, școli, asociații ș.a.) să urmeze cu încredere și curaj acest exemplu de demnitate națională și să ni se alăture prin adoptarea unor măsuri și declarații similare;
Facem un apel către toate instituțiile și organizațiile care vor marca Centenarul Marii Uniri să nu uite că Basarabia este prima provincie care s-a unit cu Țara, iar în prezent nu se află în actualele granițe ale Țării, astfel că toate manifestările trebuie să vizeze Revenirea ei cât mai grabnică acasă;
Cerem Guvernului României să direcționeze sprijinul acordat Republicii Moldova cu precădere către administrațiile locale care și-au demonstrat atașamentul față de valorile neamului nostru;
Solicităm Parlamentelor Republicii Moldova și României să emită o declarație comună privind REÎNTREGIREA ȚĂRII, singura cale de integrare europeană și euroatlantică pentru Republica Moldova, de dezvoltare și prosperitate pentru cetățenii ambelor state și de recuperare a identității proprii a minorităților din Republica Moldova;
Îndemnăm reprezentanții României în Parlamentul European și instituțiile internaționale să ia act de proiectul viitoarei Uniri a Republicii Moldova cu România pe căi democratice și liber consimțite, să se alăture eforturilor noastre și să internaționalizeze chestiunea necesității înfăptuirii unității noastre naționale;
Cerem partidelor politice să fie promotoarele solidarității naționale și ale realizării unității naționale, prin conjugarea eforturilor, mai presus de disputele partinice și de acumularea capitalului electoral;
Desemnăm reprezentanții Alianței pentru Centenar să mențină secretariatul și colaborarea între noi și să realizeze demersurile necesare înființării Ligii Aleșilor Locali Unioniști, entitate apartinică care să ne reprezinte interesele firești;
Fie ca, prin contribuția fiecăruia, să vedem Țara noastră Reîntregită. Așa să ne ajute Dumnezeu!
MĂSURI IMEDIATE PENTRU REALIZAREA DEZIDERATULUI COMUN
- Susținerea financiară pentru tipăriturile și presa în limba română;
- Crearea unui spațiu mediatic și cultural comun;
- Crearea spațiului economic comun;
- Susținerea proiectului social „Cunoaște-ți Țara”;
- Organizarea de evenimente și proiecte culturale comune;
- Înfrățirea și schimbul de experiență între unitățile de învățământ;
- Militantism constant al Diasporei de pe ambele maluri de Prut pentru promovarea idealului Unirii și conlucrare în țările de adopție;
- Ghișeu unic de primire a documentelor și realizare a procedurilor la redobândirea cetățeniei (depunere acte, depunere jurământ, primirea actelor de identitate);
- Reprezentare proporțională în Parlamentul României pentru românii din jurul granițelor și din Diaspora;
- Crearea spațiului economic comun;
- Autostradă care să lege Republica Moldova de România;
- Construcția de poduri peste Prut și refacerea celor deja existente, dar impracticabile;
- Urgentarea interconectării celor două sisteme energetice;
- Acces pe piața de muncă din România pentru cetățenii Republicii Moldova;
- Înființarea unei instituții care să coordoneze politicile și proiectele destinate reunificării Republicii Moldova cu România;
- Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie;
- Înființarea unui birou special responsabil cu integrarea culturală și socială a studenților și elevilor basarabeni aflați la studii în România;
- Susținerea minorităților din Republica Moldova, în vederea recuperării identității proprii;
- Compatibilizarea legislativă la nivel naţional dintre România şi Republica Moldova prin implementarea în Republica Moldova a acquis-ului comunitar tradus integral în limba română şi folosind expertiza României;
- Ajustarea reglementărilor raionale şi locale din Republica Moldova cu reglementările judeţene şi locale din România.