În anul Centenarului Marii Uniri, Organizația Studenților Basarabeni din București a semnat o Declarație de Unire.
„Vrem să ne unim și să-i numim frați pe cei, care au aceeași limbă și tradiție ca noi, pentru ca fiii și nepoții noștri să se bucure de un viitor mai bun, începând de acum. Solicităm Parlamentelor Republicii Moldova și României să emită o declarație politică comună, privind reîntregirea pământurilor și a neamului românesc. Ne dorim elaborarea și aprobarea cadrului legal necesar pentru reunirea Basarabiei cu România”, menționează tinerii basarabeni care studiază în București.
În contextul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, prima organizație studențească a tinerilor basarabeni aflați la studii în Țară care a emis o Declarație de Unire a fost Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara.