Alianța pentru Centenar va demara o campanie de strângere a unui milion de semnături pentru modificarea Constituției României, inclusiv în Republica Moldova.
Detalii despre această acțiune de anvergură vor fi oferite de inițiatori într-un mod inedit: pe marile aeroporturi și în inima Europei.
Astfel, o conferință de presă va avea loc miercuri, 18 aprilie, ora 15:00, în Aeroportul Internațional Chișinău.
Campania va fi pornită în aceeași zi la Timișoara (ora 07:00, la terminalul plecări al Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia”), la București (ora 11:00, la terminalul plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă) și la Bruxelles, capitala Europei, anunță organizatorii.