Legea din 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești a fost declarată desuetă, ceea ce înseamnă că nu mai este actuală. Curtea Constituțională a stabilit astfel că limba rusă nu va mai avea statut de limbă de comunicare pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit autorilor sesizării, statul cheltuie milioane de lei pentru traducerea actelor în limba rusă, datorită faptului că mai multe legi în vigoare ridică limba rusă la rang de limbă de comunicare în Republica Moldova, transmite Liber TV.
„Inexplicabilă este păstrarea intactă cu menținerea aceluiași statut și garanții pentru limba rusă – limba oficială a fostei URSS, la mai bine de 26 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, a declarat deputatul liberal Ion Casian.
În timp ce Înalta Curte examina sesizarea, câțiva membri și simpatizanți ai Partidului Socialiștilor protestau afară. Aceștia și-au exprimat nemulţumirea față de dorința liberalilor de a abroga legile care reglementează statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică.
Cu toate că s-au născut în Republica Moldova, unii protestatari au declarat că nu cunosc limba română.
În ianuarie curent, deputații Partidului Liberal au cerut Curții Constituționale să declare neconstituționale cinci legi care se referă la statutul limbii ruse ca limbă de comunicare.