Clusterul Energiei din Biomasă din Republica Moldova și Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy din România au semnat joi un memorandum de colaborare, în contextul Săptămânii Europene a Energiei Durabile. Evenimentul se înscrie în misiunea economică de valorificare a biomasei, efectuată de un grup de antreprenori din România în Republica Moldova în perioada 6-8 iunie.
Memorandumul stabileşte domeniile-cheie şi formele de cooperare dintre ambele entităţi, iar scopul acestuia este de a promova energia pe bază de biomasă și de a consolida eforturile în combaterea schimbărilor climatice, se precizează într-un comunicat de presă al Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Clusterul Energiei din Biomasă din Republica Moldova a fost creat în anul 2017, după modelul celui din România, cu asistenţa Proiectului Energie şi Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Structura este o platformă de discuții și colaborare în domeniul biomasei și întrunește în prezent peste 20 de membri: companii private, autorități publice, instituții de cercetare, universități, asociaţii active în sectorul energiei verzi.
Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy din România a fost înființat în februarie 2011 și are în prezent 37 membrii, care cooperează și fac schimb de experiență pe segmentul inovațiilor și cercetării. Din cluster-ul din România fac parte, pe lângă reprezentanții economici, administrațiile publice locale, universități, firme de consultanță și instituții care pot să contribuie la obținerea și valorificarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă.
La misiunea economică a antreprenorilor din România în Republica Moldova participă atât antreprenori specializați pe valorificarea biomasei, producători de energie din surse regenerabile, firme care desfășoară activități conexe acestora, cât și reprezentanți ai altor organizații care doresc să facă transfer de know-how și schimb de experiență în vederea dezvoltării unor proiecte comune. În afara de semnarea memorandumului dintre cele două entități din România și Republica Moldova, evenimentul include întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și discuții privind posibilitatea demarării unor proiecte comune, ateliere de lucru, vizite de studiu la proiecte de valorificare a biomasei din regiunea Chișinău, precum și întâlniri de afaceri cu companii din Republica Moldova.