Vineri, la New York, Adunarea Generală a ONU a aprobat cu o majoritate de voturi proiectul de rezoluţie privind „Retragerea completă şi necondiţionată a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.
Documentul a fost susținut de 64 de state, în fruntea cărora se află România.
Această iniţiativă a fost formulată de către şeful Executivului de la Chişinău, Pavel Filip, în discursul său rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU la 22 septembrie 2017.
„Este o mare victorie simbolică azi pentru dreptul internațional în general și pentru Republica Moldova în special. ONU susține retragerea trupelor ruse, e un factor important de presiune morală internațională, Moldova are recunoscută o cauză legitimă”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
„Simbolic, astăzi, la 77 de ani de la celebrul “Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”, Adunarea Generală a ONU a votat proiectul de Rezoluție privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană. Documentul a primit 64 de voturi pentru, 15 împotrivă și 83 de abțineri. Vrem relații bazate pe respect reciproc. Amenințările și șantajul nu sunt o soluție. P.S. Salut faptul că România s-a numărat printre semnatarii proiectului de Rezoluție”, a scris pe Facebook deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţei din Parlamentul României.