Ambasada SUA la București avertizează cu privire la influența „malignă” a Rusiei, câștigată prin construirea gazoductului North Stream 2. În viziunea reprezentanței diplomatice, Rusia își va folosi resursele energetice pentru acțiuni de constrângere politică.
„Două treimi din gazul exportat de Rusia în Europa ar utiliza o singură rută, ocolind Ucraina şi devenind o ameninţare directă la adresa securităţii energetice a acesteia. SUA se opun costruirii gazoductului Nord Stream 2 pentru că acesta subminează obiectivele de diversificare energetică a Europei”, se arată într-o postare pe Facebook.
„Rusia încearcă să divizeze Europa! Nu îi permiteți!”, este mesajul Statelor Unite ale Americii.
Nord Stream este un proiect deținut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom și implică și actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, EON, Engie, OMV și Shell. Proiectul în valoare de 10 miliarde de dolari vine în sprijinul relației sensibile dintre Rusia şi Germania și ar putea aduce Berlinul în poziţia de punct central al pieţei europene a gazelor. În prezent, Rusia furnizează 34% din gazele consumate în Europa, iar Nord Stream 2 ar ridica această cotă la 40%. Polonia, țările baltice și SUA sunt doar câteva din vocile împotriva construcției acestui gazoduct.