Membrii organizației unioniste Asociația „UNIREA – ODIP” și deputați liberali au cerut duminică, de ziua Constituției, în fața Parlamentului, prin două flash-moburi modificarea art.13 din Legea Fundamentală, prin modificarea schimbarea denumirii limbii de stat din „moldovenească” în română.
Cinci deputați liberali au venit în fața Parlamentului cu drapele tricolore, dar și cu citate ale clasicilor literaturii despre limba română. Aceștia au mai intonat și imnul „Deșteaptă-te române”, care a împlinit duminică 150 de ani, transmite Radio Chișinău.
În decembrie 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că Declarația de Independență, în care este statuată limba română, prevalează asupra textului Constituției.
Tot duminică, la București a avut loc un marș organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) şi Asociaţia Calea Neamului împotriva adoptării legii privind Codul administrativ, prin care, potrivit iniţiatorilor acestui eveniment, limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depăşeşte cu mult judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Peste o mie de persoane au participat la manifestația de la București, inclusiv unioniștii din Marșul Centenar, care, pentru a sosi în Capitală, au întrerupt pentru o jumătate de zi traseul programat.