Salonul Internațional de Carte Bookfest și-a deschis miercuri porțile la Chișinău, în Centrul Expozițional Moldexpo. Peste 50 de mii de cărți se află la standurile celor mai importante edituri din România și Republica Moldova. Evenimentul care se va derula până pe 2 septembrie este dedicat Centenarului Marii Uniri și cărții de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului.
În deschiderea Salonului, ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Monica Babuc a declarat că Bookfest Chișinău este un proiect cultural ce reunește anual edituri, distribuitori de carte românească, instituții și asociații de cultură și contribuie la promovarea culturii române, prin favorizarea accesului la o bogată ofertă editorială.
„Să nu uităm că în această perioadă, în care are loc Bookfest, este și Ziua Limbii Române, care este sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului, atât în Republica Moldova, cât și, de nu foarte mult timp, în România. Este un moment important și datorită acestui an cu o însemnătate istorică deosebită – Anul Centenar”, a precizat Veaceslav Șaramet, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
,,Creatorii de cultură din România și Republica Moldova și-au dat mâna și au reușit să intre într-un dialog provocator al cărții românești, care trăiește prin valoare, prin consistență și conținut. Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chișinău, ajuns la cea de-a treia ediție, reprezintă un model de ce înseamnă unitatea”, a punctat Nicolae Brînzea, director general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău poate fi vizitat zilnic între orele 10.00 și ora 20.00. Intrarea este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.
Evenimentul este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale din România, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.