Mitropolia Basarabiei a început demersurile pentru canonizarea Episcopului Dionisie Erhan (1868-1943) hirotonit arhiereu la Iași în anul Marii Uniri, scrie Basilica.ro.
Demersurile aparțin Episcopiei Basarabiei de Sud ca urmare a investigațiilor făcute și a dorinței credincioșilor. Demersurile au binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei s-a întrunit în ședință de lucru luni, 10 septembrie, la reședința mitropolitană de la Chișinău pentru a analiza teme curente din viața Bisericii Ortodoxe din Basarabia.
Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
La ședință au participat Episcopii Antonie de Bălți și Veniamin al Basarabiei de Sud.
În cadrul ședinței de la Chișinău, pe lângă subiectele administrative discutate, la solicitarea Episcopiei Basarabiei de Sud, a fost analizată documentația necesară canonizării episcopului Dionisie Erhan de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 75 de ani.
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a analizat, de asemenea, slujba, acatistul și icoana episcopului Dionisie.
Potrivit Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în cadrul discuțiilor au fost subliniate ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată de episcopul Dionisie Erhan ca stareț al Mănăstirii Suruceni, dar mai ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și, mai apoi, ca episcop de Ismail și Cetatea Albă.
Ierarhii au remarcat calitățile intelectuale și morale deosebite ale Episcopului Dionisie, precum și faptul că era un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al cărților de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru binele românilor din Basarabia și pentru afirmarea valorilor naționale.
În timpul unor lucrări de consolidare la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018 a fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire ierarh Dionisie Erhan.
Sinodul Mitropolitan din Basarabia va înainta Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române documentația necesară prevăzută de procedura pentru studierea și analizarea propunerilor de canonizare ale eparhiilor din Patriarhia Română.