Ministrul afacerilor externe de la București, Teodor Meleșcanu, a participat alături de președintele României Klaus Iohannis, și de alți membri ai delegației României la ședința de deschidere a dezbaterilor generale a actualei sesiuni a Adunării Generale a ONU. În marja evenimentului, Meleșcanu a avut o întrevedere cu ministrul de externe de la Chișinău, Tudor Ulianovschi.
Cei doi oficiali au abordat aspecte ale relaţiei bilaterale, precum şi evoluţiile relaţiilor UE – Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă al MAE. Ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat importanța prioritară pe care România o acordă dezvoltării relației cu Republica Moldova, inclusiv în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, dar a evidenţiat şi necesitatea continuării procesului susţinut de reforme în stânga Prutului.
Adunarea generală a ONU este compusă din 192 de state membre și îşi desfăşoară activitatea în cadrul sesiunilor plenare anuale, care se deschid formal, de regulă, în a doua marţi a lunii septembrie a fiecărui an, precum şi în cadrul celor şase comisii principale. Dezbaterile generale se desfăşoară de-a lungul unei perioade de două săptămâni, începând cu a treia săptămână din luna septembrie. Sesiunile se organizează la sediul ONU din New York.