Un clip video face înconjurul rețelelor de socializare: două surori din Bălți cântă dorul malurilor de Prut, piesa „Acasă-i România”.
„Macar ele sa traiasca in Romania unita, daca poate multi dintre noi nu vom prinde acest MARET VIS!”, comentează cineva la postarea făcută de „Bună ziua, Bălți”. „Bravo!!! Cinste vouă și părinților voștri! 💙💛”, scrie alt utilizator. „Aplauze pentru fetiţele-surori, ce ştiu de mici de ţara lor si tricolor!”, precizează un utilizator care a distribuit postarea.
Două surori cântă dorul altor două surori – România și Basarabia, "Acasă-i România".
Publicată de Bună ziua Bălţi pe Marţi, 2 Octombrie 2018
Piesa „Acasă-i România” este scrisă și interpretată de cântăreața de muzică populară din Gura Humorului Laura Olteanu. „Am simţit nevoia să fac ceva mai mult pentru românii de pretutindeni, atât pentru cei care îşi duc traiul departe de casă, de România, cât şi pentru noi, toţi cei care trăim aici, pentru generaţiile sub ochii cărora s-a scris istoria ultimilor ani şi pentru cei tineri care trebuie să aibă în suflet istoria, tradiţia şi credinţa neamului acestuia. Într-o lume a schimbărilor, de multe ori nu în bine, vedem pierzându-se valorile acestui neam. Dar sunt convinsă, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem întoarce roata istoriei şi să fim ceea ce cu toţii ne dorim”, spunea artista la momentul lansării melodiei.
ACASĂ-I ROMÂNIA:
Din vremi demult trecute
Suntem un neam de frunte
Stăpâni pe-a noastră ţară
Noi n-am călcat hotară
Acasă-i România, acasă-i tricolorul
Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul
Împrăştiaţi prin lume
A mele neamuri bune
Cu dor prin ţări străine
Muncesc pentru o pâine
Acasă-i România, acasă-i tricolorul
Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul
Pe uliţe-nierbate
Doar vântul azi mai bate
Biserica bătrână din clopot nu mai sună
Acasă-i România, acasă-i tricolorul
Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul
Român din lumea largă
Dacă vi-i ţara dragă
Veniţi, n-o lăsaţi pradă
Străinilor să cadă
Acasă-i România, acasă-i tricolorul
Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul.