Obiectul liturgic cunoscut sub numele de Steagul lui Ştefan cel Mare va fi punctul central al unei expoziţii de opere post-bizantine româneşti la Muzeul Luvru din Paris, transmite Radio Chișinău.
Expoziția va fi organizată, în primăvara anului viitor, în cadrul programului Sezonului Franţa-România, a comunicat, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, Jannic Durand, director al Departamentului de obiecte de artă la Muzeul Luvru.
El a povestit că steagul, care prezintă o imagine a Sfântului Gheorghe, a fost donat de către Ştefan cel Mare unei mănăstiri Zographou de la Muntele Athos. Acesta a fost returnat României în primăvara anului 1917, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu, şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic.
Sezonul România-Franța va fi deschis pe 27 noiembrie, când preşedinţii României, Klaus Iohannis, şi Franţei, Emmanuel Macron, vor participa, la Catedrala Saint-Louis des Invalides din Paris, la o ceremonie dedicată atât Centenarului României, cât şi marcării a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial.