La final de An Centenar, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, aflat în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a anunțat bilanțul proiectelor destinate comunităților de români din afara granițelor țării. 66 de proiecte în 13 state este numărul proiectelor culturale, educaționale și de spiritualitate derulate de Institut pe parcursul anului 2018.
În Republica Moldova s-au derulat 17 proiecte, în Serbia – 7, în Ucraina – 7, în Bulgaria – 4, în Ungaria – 2, în Israel – 6, în Spania – 6, în Italia – 3, în Germania – 2, în Franţa – 1, în Elveţia – 1, în Albania – 1, în România – 3 proiecte, iar alte 7 proiecte au avut drept beneficiari mai multe comunităţi din afara ţării.
Ziua Limbii Române a fost marcată prin proiecte desfăşurate în Bulgaria, Albania, Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, iar Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită la Cernăuţi şi Paris.
Excursiile tematice din proiectul „Cheia spre Ţară” şi „Drumeţ în Ţara mea” au continuat şi în 2018 pentru românii din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria şi Basarabia istorică (Ucraina).
S-au organizat şcoli tematice de educaţie, cultură şi spiritualitate pentru bibliotecarii din Republica Moldova, cursuri de perfecţionare pentru profesorii care predau limba română în zona Cernăuţi (Ucraina), dar şi tabere de cultură şi spiritualitate românească în Spania.
Ziua Românilor de Pretutindeni a fost sărbătorită în comunităţile de români din Bulgaria, Spania (în Roquetas de Mar, Torrejon de Ardoz şi Alcala de Henares) şi Italia (Catania).
Caravana identităţii românești şi a limbii române a ajuns în acest an în Valea Timocului (Serbia), în sudul Republicii Moldova, în comunităţile românești din Ungaria şi în Israel.
Proiectele din România au vizat editarea şi tipărirea volumelor „Tratatele de pace ale României. 1919-1920” și „România în anii premergători Marii Uniri 1916-1917”, şi organizarea concertului în Aeroportul Internațional Henri Coandă „Pe aripile culturii române, ediția a III-a”. De asemenea, s-au derulat proiecte cu beneficiari din mai multe comunităţi din afara ţării, cum ar fi retipărirea manualelor IEH pentru românii de pretutindeni, organizarea şcolilor de vară de la Izvorul Mureşului şi Oradea, colectarea și transmiterea în comunitățile românești de carte românească pentru copii sau conceperea colectivă a unui basm de către școlile românești din afara granițelor țării.
Centenarul Marii Uniri şi Ziua Naţională a României au prilejuit pe parcursul întregului an manifestări şi conferinţe dedicate evenimentului în toate comunităţile românești, iar în cele două săptămâni din jurul datei de 1 Decembrie, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a implementat 8 proiecte: la Jula- Ungaria, Cernăuţi-Ucraina, Voievodina şi Valea Timocului – Serbia, Vidin- Bulgaria, Ismail- Basarabia istorică, Aluatu şi Comrat- Republica Moldova, şi Bucureşti.
IEH a acordat trei premii de excelenţă pentru merite deosebite doamnelor director Maria Roibu, Adriana Pop şi Raisa Padurean, ca urmare a activității educaționale derulate în folosul elevilor români și a aportului deosebit, constant și eficient la menținerea și promovarea identității românești în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiunea Maramureșului Istoric/Transcarpatia din Ucraina.
Un premiu i-a fost oferit şi doamnei Matiaș Svetlana Vasilisa, care este educatoarea unicei grupe mixte de grădiniță cu predare în limba română din orașul Cernăuți.
Cinci elevi eminenţi ai şcolilor din Sudul Basarbiei au fost premiaţi premiaţi la Ismail, iar la Cernăuţi şase elevi olimpici la Limba şi Literatura Română la nivel naţional, împreună cu cei cinci profesorii care i-au pregătit.
Întărirea conștiinței naționale românești, dobândirea de noi informații referitoare la limba, cultura, spiritualitatea și istoria poporului român, creșterea gradului de conștientizare a românilor din comunităţile istorice asupra necesității păstrării și promovării limbii române și identității culturale românești, dar și încurajarea explorării propriei culturi și moșteniri românești au fost câteva dintre obiectivele proiectelor desfășurate de IEH în anul Centenarului Marii Uniri.