Vasluianul Ionel Popa, în vârstă de 51 de ani, a fost alături de mișcarea unionistă de-a lungul anului Centenar. A pus umărul la organizarea și desfășurarea acțiunilor unioniste, iar anul 2018 l-a încununat cu o acțiune caritabilă, demnă de urmat, peste Prut. Pentru implicare, curaj și dedicație, Ionel Popa a primit titlul de Ambasador al Unirii.
Certificatul a fost înmânat de către Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion.
,,Ionel Popa a demonstrat, prin acțiunile întreprinse, că este alături de mișcarea unionistă și că susține îndeplinirea visului de reunificare în anul Centenar. Ambasadorul va depune toate eforturile necesare pentru înfăptuirea dezideratului Unirii”, a declarat liderul unionist, George Simion.
Ionel Popa vorbește despre Basarabia ca despre cea de-a doua casă. Unionistul din Vaslui spune că procesul unirii nu va dura mult, iar tot ceea ce s-a făcut până acum în această direcție se va materializa în următoare perioadă prin reunificare.
,,Unirea se va întâmpla când populațiile din cele două regiuni vor transmite un mesaj ferm către politicienii vremurilor dar și către comunitatea internațională. Unirea odată făcută, trebuie acceptată de comunitatea internațională. Cred că acest proces nu va mai dura mult. Populațiile din cele două state sunt legate de aceeași limbă, istoria comună, aceleași tradiții. Împreună putem deveni o voce puternică la nivel european și regional. Integrarea în UE ar conferi alte șanse la o viață mai bună pentru toți moldovenii. Integrarea prin unirea cu România este cea mai simplă mai ales că România deține deja o experiență în acest sens”, a declarat Ionel Popa.
Ionel Popa s-a alăturat mișcării unioniste în anul 2013 ca suporter. În 2017 a participat la Marșul Unirii de la Fălciu, Vaslui, acolo unde unioniști de pe ambele maluri de Prut și-au dat întâlnire pe podul Stoianovca și au întins un tricolor uriaș, pentru a da start anului centenar.
În 2018, Ionel Popa a dus Flacăra Unirii atunci când Marșul Centenar a ajuns în județul Vaslui. Totodată, unionistul a fost alături de participanții evenimentului anului centenar pe parcursul mai multor etape, inclusiv, Iași-Chișinău.
În preajma sărbătorilor de iarnă, Ionel Popa a organizat o campanie socială în Republica Moldova. Cadouri, dulciuri și jucării au fost duse de către unionist în localitatea Iscălău, raionul Fălești.