Pe 1 aprilie se împlinesc 78 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, care a avut loc în Duminica Paştelui a anului 1941, când locuitorii satelor de pe Valea Siretului au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România. Deputatul Daniel Gheorghe a comentat acest episod tragic din istoria națională.
„Atunci a avut loc un act de genocid îndreptat direct împotriva populației civile românești rămase în spatele liniei roșii a pactului Ribbentrop-Molotov care a aduc la uciderea unui număr de până la 4000 de oameni pașnici și neinarmati, tineri si bătrâni, femei, bărbați și chiar copii. Tragedia cutremurătoare de la Fântâna Alba este, pentru noi, românii, asemănătoare masacrului anti-polonez de la Katyn derulat de aceleași structuri represive ale regimului totalitar comunist de la Moscova”, a scris parlamentarul român pe Facebook.
Potrivit deputatului, „statele succesoare ale Uniunii Sovietice, Rusia si Ucraina, au obligația de a recunoaște acest act criminal și de a-și asuma ororile trecutului totalitar”.
„Fără recunoașterea faptelor cumplite ale trecutului și fără asumarea greșelilor mari din istorie, nu poate exista înțelegere între oameni și încredere reciprocă între națiuni. Dumnezeu sa-i odihnească pe toți acești români uciși pentru simplul fapt că au cerut să treacă în țara lor rămasă în afara gardurilor de sârmă ghimpată ale imperiului sovietic!”, a menționat Daniel Gheorghe.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România.
Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română.
În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi.
Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
