Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni – obiectiv de interes strategic naţional, este proiectul care va fi propus în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, care a declarat că pentru tronsonul Târgu Mureş – Ditrău – Tîrgu Neamţ a fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pentru tronsonul Tîrgu Neamţ – Iaşi sunt în evaluare cele patru oferte depuse. Răzvan Cuc a mai spus că tronsonul Iaşi – Ungheni a fost scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.
,,Aşteptăm primul CSAT ca să declarăm şi Autostrada Marii Uniri obiectiv de interes strategic naţional”, a declarat ministrul Transporturilor. El a mai spus că la începutul lunii octombrie ar putea fi semnat contractul pentru drumul expres Piatra Neamţ – Bacău.
,,A fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, în patru zile vom avea raportul. Aşteptăm 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, după 4 octombrie vom putea semna contractul. Pe primele date preliminare s-ar preta să facem autostradă, nu drum expres”, a declarat Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor se află luni într-o vizită de lucru în judeţul Neamţ. Acesta a inspectat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.
,,În condiţiile actuale de investiţii ale Companiei Naţionale de Drumuri, până la sfârşitul anului reuşim să reabilităm 90% din drumurile naţionale din judeţul Neamţ”, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.
Ministrul Răzvan Cuc a inspectat drumul naţional Piatra Neamţ – Bicaz, apoi a mers pe drumul naţional Bicaz – Poiana Largului, aflat în reabilitare, după care va vedea drumul naţional dintre Castelul de Apă şi localitatea Moţca, de la graniţa cu judeţul Suceava, a cărui reabilitare a început luni.