Serviciile de diagnostic medical pentru copii și zonele de nord, sud și centru ale R. Moldova urmează să fie extinse cu sprijinul Guvernului României.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, în viitorul apropiat urmează să fie achiziționate echipamente medicale moderne și anume două RMN, două TC și două mamografe staționare la Bălți și Cahul, dar și un RMN pentru copii la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, scrie deschide.md.
Totodată, autoritățile de la Chișinău și București lucrează la implementarea mobilității circulare a personalului medical în spitalele din România pentru medici și rezidenți din Republica Moldova.
De asemenea, este analizată posibilitatea achizițiilor comune de medicamente cu România, astfel încât R. Moldova să poată procura medicamente la un preț mai mic și de o calitate de nivel european.
Din 2014 și până în prezent, România a alocat 2,5 milioane de euro pentru renovarea a zece secții de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău și dotarea acestora dotate cu aparataj de ultimă generație, dar și cu mobilă, pentru a le crea condiții europene de tratament micuților din R. Moldova.