Partidul Popular Românesc (PPR) din Republica Moldova și-a exprimat poziția în legătură cu discursul lui Igor Dodon la ONU.
„Partidul Popular Românesc califică drept inadmisibilă tentativa lui Igor Dodon, făcută ieri la Organizația Națiunilor Unite, de a relativiza și de a modifica în mod discreționar poziția oficială a Republicii Moldova față de armata rusă de ocupație, staționată în stânga râului Nistru. Înlocuirea de către Igor Dodon, la nivel retoric, a priorității de retragere a trupelor rusești, cu cea de recunoaștere internațională a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, este contrară conceptului național de politică externă și servește intereselor Federației Ruse”, se arată într-un comunicat al PPR.
Președintele partidului a mai subliniat că o asemenea poziție contravine și Declarației de Independență, care se referă la „încetarea stării ilegale de ocupaţie” de către URSS, a cărei succesoare de drept este Federația Rusă.
Partidul Popular Românesc își exprimă regretul că Guvernul condus de Maia Sandu girează, prin apatie și lipsă de responsabilitate, asemenea improvizații politice, care vor dăuna securității și intereselor Republicii Moldova.
PPR cheamă cele două partide de guvernare care se declară pro-europene, PAS și PPDA, să nu admită, în numele unor beneficii politice de ordin intern, compromiterea, de către partenerii lor socialiști, a eforturilor Republicii Moldova de a-și consolida independența prin retragerea trupelor rusești de pe teritoriul său.