În perioda 28 – 29 septembrie, Congresul Românilor din Serbia a organizat pentru prima dată în capitala Serbiei, Zilele culturii românilor/vlahilor, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
La Centrul Cultural Bozidarac a fost deschisă expoziția de fotografii care a cuprins imagini despre specificul vieții și culturii românilor/vlahilor din Timoc: costume tradiționale românești, biserici construite de domnitorii români din secolele XIV și XV în zona Timocului, satul românesc și instrumente tradiționale.
A doua zi a avut loc conferința dedicată culturii, limbii, istoriei, dar și situației politice actuale în care se găsește comunitatea de români/vlahi din Serbia de Răsărit. Sala de expoziție a Centrului cultural Bozidaraca a fost vizitată de peste 100 de oameni din Belgrad.
Dintre oficialitățile invitate, a fost prezent doar consulul României din Vârșeț, Dan Constantin. Reprezentanții Ambasadei României din Belgrad, deși invitați, nu au fost prezenți, cu atât mai mult cu cât sediul Ambasadei este la distanță de doar 15 minute de locul în care a avut loc sărbătoarea.
„Românii din Serbia de Răsărit vorbesc dialectul daco-român al limbii române cu doua subdialecte, bănățean și oltenesc…statul sârb încearcă împreună cu Consiliul Național Vlah să facă o limbă artificială, așa numita „limba vlahă”, a afirmat Dr. Slavolub Gațovic, doctor în istorie.
De asemenea, preotul Boian Așleksandrovic a vorbit despre bisericile românești care au fost construite în Timoc de domnitori români din secolele XIV și XV. Toate aceste biserici și mănăstiri au fost întreținute de domnitorii români pe toată perioada de ocupație otomană a Serbiei.
Conform afirmației lui Dragomir Drăghici, Președintele Forumului Rumânilor, Biserica Ortodoxă Sârbă a avut și are în continuare cel mai mare rol în asimilarea românilor din Timoc. Acesta a vorbit și despre unii români care au fost deputați în parlamentul regatului sârb în a doua parte a secolului XIX și care au încercat o interpelare problemei românilor, dar au fost amenințați cu moartea și din această cauză au renunțat la această acțiune.
Faptul că ambasadoarea României la Belgrad, Oana Cristina Popa, deși invitată, a ignorat evenimentul, arată modul în care diplomatul român se poziționează față de interesele sutelor de mii de români/vlahi din Serbia.
„La fel de grav este că, doamna ambasador este nelipsită de la petrecerile organizate de consilierii președintelui sârb”, precizează rgnpress.ro.