„Singura diferență dintre conflictul din Donbas și regiunea transnistreană este că la noi încă se mai împușcă”. Declarația aparține lui Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei, care a vorbit despre riscul unui conflict înghețat și în Donbas, transmite unian.net.
„Nu aș vrea ca și conflictul din Donbas să fie înghețat. Eu nu mi-aș dori deloc ca și noi să avem o Transnistrie sau o Abhazie”, a spus președintele ucrainean în cadrul unui maraton de presă.
Însă, șeful statului ucrainean a subliniat că nu poate da asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. „Ce este acum acolo? Acum avem o Transnistrie, practic… Singurul lucru care distinge de Transnistria sau de Abhazia Donbasul ocupat temporar este, în acest moment, că la noi se aud împușcături și atât. Dar, fizic nu contează dacă am construi un gard sau dacă va fi minat. Adică, dacă nu există nicio relație și nu recunoaștem că acest teritoriu este separat, va fi Transnistria”, a adăgaut Zelenski.