O administrație centrală suplă și eficientă reprezintă o condiție obligatorie pentru o politică externă solidă a statului român și totodată un răspuns corect și oportun la îngrijorările cetățenilor români privind supradimensionarea aparatului central de stat.
Politica externă a României și interesele românilor cer, din această perspectivă, o reducere a aparatului de stat, o de-birocratizare a acestuia, o comasare creativă și inspirată a structurilor și instituțiilor, aplicarea rezultatelor referendumului privind reducerea numărului de parlamentari etc. Birocrația și administrația stufoasă, care au generat permanent locuri de odihnă pentru sinecuriști și beneficiarii relațiilor clientelare, au reprezentat o boală canceroasă care a diminuat în mod constant potențialul de expresie al României.
În acest context, intențiile privind crearea unui aparat executiv central cu o schemă redusă, de 15 ministere (teze vehiculate intens în spațiul public în ultima perioadă), sunt pertinente și oportune, răspunzând unei necesități des invocate de către cetățenii României în ultimii ani.
Însă, pentru că diavolul se ascunde în detalii și drumul spre iad este pavat cu bune intenții, modul în care sunt aplicate aceste intenții poate produce inclusiv dezastre.
Dacă reducerea numărului de ministere al puterii executive va viza desființarea, fie și temporară, a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (minister aflat cvasi-permanent pe lista scurtă a proceselor reducționiste și reformiste, cel puțin în ultimul deceniu), direcția reformistă va cunoaște un start ratat.
Câteva argumente la prima mână, înainte ca discuțiile privind eventuala desființare a MRP să se concretizeze și să genereze măsuri ireversibile.
În modesta mea opinie, statul român nu își îndeplinește în mod eficient și credibil atribuțiile constituționale care îi revin în planul sprijinirii românilor de pretutindeni (potrivit art. 7 din Constituția României, “Românii din străinătate”, „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”). Argumentele în acest sens depășesc considerabil intenția articolului de față și spațiul implicit predestinat acestuia; menționăm numai continua degradare, de natură sistemică, a drepturilor de care se bucură comunitățile istorice românești din jurul României, degradare care se produce inclusiv prin dezinteresul, neprofesionalismul, lenevia, lașitatea și uneori chiar complicitatea autorităților de la București.
Unul dintre instrumentele structurale create de statul român pentru îndeplinirea obligației constituționale de sprijin pentru românii de pretutindeni îl reprezintă actualul Minister pentru Românii de Pretutindeni, care are o istorie scurtă și tragică. Ministerul a fost destructurat și degradat în dese rânduri, transformat în departament de profil al Ministerului Afacerilor Externe, sacrificat periodic la restructurări, pionul de sacrificiu al reformelor structurale etc.
Deși dotat cu fonduri bugetare modeste în raport cu obiectivele asumate și transformat în spațiu prielnic pentru sinecuriști de serviciu, acest minister are totuși un rol strategic în politicile statului român față de românii de pretutindeni. Potrivit legislației actuale, Ministerul are rol de sinteză şi de coordonare a aplicării politicilor Guvernului în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni; acesta “elaborează şi aplică politica statului român în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în sensul atribuit acestui termen prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările ulterioare, şi acţionează pentru întărirea legăturilor cu aceştia şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sau rezidenţi sunt, precum şi în conformitate cu normele internaţionale relevante; elaborează, în consultare cu alte ministere şi autorităţi publice, strategia multianuală privind relaţia cu românii de pretutindeni, metodologia de acordare a finanţărilor nerambursabile, precum şi alte documente de politici publice necesare desfăşurării activităţii sale, aprofundării cooperării interinstituţionale şi aplicării unei abordări unitare la nivelul Guvernului României în ceea ce priveşte relaţiile cu românii de peste hotare şi facilitarea integrării acestora în statul de cetăţenie sau de reşedinţă”.
Deși pare atipic în raport cu fizionomia clasică a guvernelor din marea majoritate a țărilor europene, funcționarea acestui Minister răspunde unei realități tragice pentru România – exodul permanent al românilor din propria lor țară, care a atins cote alarmante pentru securitatea și chiar supraviețuirea României ca stat. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni gestionează și politici destinate așa-numitei diaspora (diaspora economică), care ar fi ajuns a doua în lume ca dimensiune.
De câțiva ani, sensibilitățile publice privind temele diasporei s-au accentuat. Românii fug din țara lor pentru că nu mai cred în capacitatea acestei țări de a valorifica resursa ei umană și nici în capacitatea clasei politico-economice de a construi proiecte pe termen lung cu participarea și implicarea cetățenilor de rând. Numeroase inițiative și programe destinate acestora se discută, se propun, se dezbat, se enunță, fără ca acest exod să fie totuși oprit. Perpetuarea acestui exod, depopularea constantă și accelerată a României etc. reprezintă în prezent poate cea mai gravă provocare la adresa securității naționale.
Este evident astfel că cea mai proastă soluție pentru a rezolva această temă ar fi desființarea/comasarea singurului minister cu atribuții vitale pe linia sprijinirii românilor din străinătate (categorie în care se încadrează deopotrivă, potrivit legislației naționale, diaspora și comunitățile istorice din vecinătatea României).
În momentul de față, toți candidații la cea mai înaltă funcție în stat recunosc gravitatea temei exodului/depopulării României și propun soluții de remediere/rezolvare a acesteia. Toate formațiunile politice relevante de pe eșichierul politic românesc, de la stânga la dreapta, se pronunță pentru adoptarea de proiecte și programe capabile să aducă românii înapoi acasă. Tonurile retorice pe teme privind situația diasporei domină spațiul public, “Grija pentru diaspora” a clasei politico-administrative românești este admirabilă în vorbe. Dacă această “grijă pentru diaspora” se va traduce prin desființarea/comasarea singurului minister care prezintă semne vitale pe linia sprijinului pentru românii de pretutindeni, va deveni din nou evident că suntem departe a de a putea construi politici naționale coerente și/sau de a avea elite politice capabile să gestioneze resursele acestei țări.
Nu de desființarea/comasarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni avem nevoie acum. Avem nevoie de viziuni și strategii pentru românii de pretutindeni; avem nevoie de finanțări masive ale programelor în domeniu; avem nevoie de programe care să aducă înapoi, în România, o parte dintre cetățenii pe care corupția și relațiile clientelare ale sistemului nostru politic i-au gonit în restul Europei; avem nevoie de programe care să stopeze/atenueze procesele de asimilare a comunităților istorice românești care se produc unele în țări vecine; avem nevoie de refacerea încrederii în noi și în instituții, avem nevoie de o etică individuală și colectivă, de un proiect de țară în care să valorizăm sursa umană de calitate; este nevoie să numim la conducerea acestui minister persoane care îndeplinesc înalte standarde de integritate și profesionalism, cărora să le pese cu adevărat de calitatea actului administrativ și de eficiența politicilor acestuia pentru românii de pretutindeni. Avem nevoie să transformăm acest minister dintr-un paradis permanent pentru sinecuriști și un sanatoriu pentru membrii de clan într-un laborator al politicilor naționale sectoriale de calitate.
În momentul de față, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cu toate neajunsurile și sincopele funcționării lui, pentru care vinovată este doar mentalitatea grobiană a administrației noastre centrale care aduce acolo periodic funcționari mediocri, are drept la viață. Supraviețuirea acestuia și îmbunătățirea instrumentelor sale de lucru, în raport cu nevoile și așteptările românilor de pretutindeni (care au ajuns aproape la fel de mulți ca românii rămași în țară!), trebuie să reprezinte priorități ale oricărui guvern responsabil din această țară.
Orice altă cale duce la dezastru. Iar dezastrul poate fi mai aproape, într-o lume geopolitică turbulentă, decât ne-am obișnuit să o credem.
Autor: Dorin Popescu
Sursă: contributors.ro