Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor ENEMO în Republica Moldova a efectuat un raport de monitorizare a alegerilor locale. Astfel, specialiștii au ajuns la concluzia că existentul „cadru legal asigură un mediu general de campanie concurențial și calm. Totuși, câtorva candidați le-a fost refuzată înregistrarea din cauza unor erori formale minore și a unor interpretări variate ale legii”, scrie zdg.md cu referire la document.
În același document se stipulează că potrivit modificarea cadrului legal cu doar două luni înainte de ziua alegerilor nu este o practică bună, deoarece afectează stabilitatea legii, punând în același timp sarcini suplimentare organelor electorale și, potențial, creând confuzie în rândul părților interesate în procesul electoral.
Mai mult, ENEMO remarcă faptul că procesul de colectare a semnăturilor de către candidații independenți a fost problematic într-o serie de cazuri. „Datorită discrepanțelor în interpretarea legală a dispozițiilor legii electorale, CECE-urile au respins o serie de cereri ale candidaților, ceea ce a condus la mai multe dispute și recursuri ale deciziilor primei instanțe de judecată”, sunt de părere specialiștii.
Astfel, ENEMO își exprimă îngrijorarea, referitor la numărul considerabil de înlocuiri a membrilor Comisiei Electorale, procesul de numire a noilor membri fiind încă în derulare. Aceeași sursă a mai remarcat probleme potențiale cu privire la prezența alegătorilor decedați încă pe liste.
„Agitația electorală a fost la un nivel redus în perioada observată, cu variații de vizibilitate în funcție de regiuni. Mediul electoral poate fi evaluat ca pașnic și calm, cu candidați capabili să facă agitație liberă în ansamblu. Cu toate acestea, unele dispoziții privind agitația în Codul Electoral sunt disproporționat de restrictive și contrare standardelor internaționale”, se arată în raport.
Amintim că misiunea internațională de observare a ENEMO pentru Alegerile Locale din Moldova 2019 este susținută financiar de Uniunea Europeană, Suedia și Regatul Țărilor de Jos.