Pavel Voicu, ministrul Apărării se află în perioada 15-17 octombrie 2019 la Bucureşti, unde participă la Reuniunea miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence — SEDM Ministerial), se arată într-un comunicat de presă.
În cadrul activităţii, prezidată de ministrul adjunct al apărării din Albania, Petro Koçi, preşedinte al Comitetului de Coordonare al SEDM, sunt abordate subiecte ce vizează cooperarea militară, precum şi identificarea unor propuneri de consolidare a SEDM în contextul evoluţiei mediului de securitate din regiune.
SEDM reprezintă o iniţiativă regională, din care fac parte Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina.
SEDM a fost constituită în 1996 şi are drept scop intensificarea procesului de cooperare politico-militară regională şi consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa de Sud-Est.
R. Moldova a fost admisă la SEDM în anul 2003 şi participă la reuniunile miniştrilor Apărării cu statut de observator.