Recent, a fost semnat Programul de Cooperare și Asistență dintre Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei din România.
Potrivit lui Veaceslav Untila, directorul general ANRE, programul are ca obiectiv dezvoltarea și intensificarea pe multiple planuri a cooperării bilaterale, în vederea preluării celor mai bune practici în reglementarea sectorului energetic, precum și implementarea standardelor europene și internaționale în următoarele domenii de responsabilitate: sectorul electroenergetic, sectorul gazelor naturale, sectorul termoenergetic, licențiere, monitorizare și control al activităților licențiate, probleme juridice și de protecție a consumatorilor, supravegherea energetică, domeniul tehnologiilor informaționale (IT), cooperare internațională și comunicare.
Într-un interviu pentru tribuna.md, Veaceslav Untila a declarat că prin prisma experienței României ca stat-membru al Uniunii Europene acest program va consolida și va extinde cooperarea bilaterală și reciproc avantajoasă pentru preluarea standardelor europene și a celor mai bune practici în reglementarea sectorului energetic utilizate în țările UE și ale Comunității Energetice. „Ca țară membră a Comunității Energetice, Republica Moldova și-a asumat angajamentul să transpună în legislația națională prevederile Pachetului Energetic III al UE și ulterior implementarea prevederilor acestuia, iar experiența României în acest sens este de un real folos”, a adăugat Untila.
De asemenea, o delegație din România în frunte cu președintele ANRE, Dumitru Chiriță, a participat la prima conferință din seria Abordare Regională: „Parteneri în energie – expertiză globală, oportunități locale”, organizată în parteneriat cu ANRE și alte instituții din Republica Moldova și România. La eveniment mai mulți profesioniști din sectorul energetic din România și Republica Moldova, care au discutat despre cooperarea bilaterală și consolidarea legăturilor dintre specialiștii în domeniu din cele două țări.