Jurnaliștii de la AccentTV ar fi încercat să obțină ilegal listele persoanelor care au solicitat urne de vot mobile la o secție de votare din sectorul Rîșcani al capitalei. Informația a fost publicată de către Asociația Promo-LEX, scrie deschide.md
„O persoană s-a prezentat ca fiind de la Accent TV și a solicitat prezentarea listei alegătorilor care au solicitat votarea la locul aflării în turul I. Dat fiind faptul că lista respectivă nu a fost păstrată de BESV, reprezentantul unui concurent din SV a depus o adresare prin care a reclamat acțiunile Președintelui BESV, cu solicitarea de a face rost de lista respectivă și a asigura dreptul la vot alegătorilor care au solicitat votarea la locul aflării (solicitări depuse până la turul I)”, se menționează în raportul asociației.
Potrivit reprezentanților Promo-Lex, ar fi vorba despre secția de votare 1/234, amplasată în incinta Liceului Teoretic „Matei Basarab” de pe str. Matei Basarab, 14. Această secție de votare include următoarele adrese:
str. Nicolai Dimo nr. 23/2, 23/3, 25;
str. Matei Basarab nr. 8, 8/2, 9/1, 9/2, 10, 10/2, 10/3, 16/1;
str. Miron Costin nr. 15/2;
bd. Moscova nr. 14, 16.
De precizat că postul de televiziune Accent TV este administrat și afiliat Partidului Socialiștilor, liderul informal al căruia fiind Igor Dodon.