Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au îndemnat autoritățile Republicii Moldova să ajungă la un consens. Într-un comunicat de presă, ambasadorii SUA și UE în Republica Moldova, dar și cel al României, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și al Franței au declarat că susțin coaliția de guvernare, menționând că reformele au fost amânate prea mult. Ambasada Rusiei a reacționat și ea, îndemnând politicienii să găsească un compromis ce ar corespunde prevederilor constituționale și normelor democratice general acceptate.
„Ca prieten al Moldovei, îndemnăm liderii politici să ajungă rapid la un consens asupra unei soluții pentru a păstra calea spre reforma în justiție și pentru a-i permite guvernului să lucreze pentru îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor”, se arată în comunicatul emis de Ambasada SUA la Chișinău, în care se mai spune că reformele vitale pentru dezvoltarea democratică a țării au fost amânate prea mult timp.
Iar ambasadorul UE, Peter Michalko, a solicitat liderilor politici să ajungă cât mai rapid la un consens, menționând că dacă reforma justiției va rămâne o prioritate, atunci Uniunea Europeană este gata să susțină în continuare Republica Moldova. Mesaje asemănătoare au fost publicate pe site-ul Ambasadei României la Chișinău, menționându-se că „reformele sunt critice pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și menținerea parcursului său european”, dar și pe cel al Franței, în care se face apel la responsabilitate politică.
Alt îndemm a fost publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Marii Britanii, fiind subliniat faptul că Marea Britanie este un prieten al Republicii Moldova, care pe o perioadă îndelungată a demonstrat constant susținerea procesului de reforme, iar Ambasada Rusiei îi îndeamnă pe politicieni să găsească un compromis ce ar corespunde prevederilor constituționale și normelor democratice general acceptate.