Fostul prim-ministru al R. Moldova, Iurie Leancă, vine cu un apel public către blocul ACUM și PD, ca aceștia să se așeze la masa de negocieri și să investească un guvern pro-european.
„Să repet ce am zis de-a lungul timpului (că sunteți niște „idioți utili” Moscovei) ACUM nu mai are sens. Cert este că Kozak vă mulțumește pentru serviciile prestate. Sper că v-ați dat seama cu toții despre ceea ce vă avertizam încă în 2016 – că Dodon e pericolul principal și că doar prin abordări sistemice și vizionare putem reforma și moderniza Republica Moldova. Sigur că îmi pare rău de 7 ani de muncă aruncați în vânt de niște aventurieri care habar nu au ce înseamnă responsabilitatea de a conduce un stat”, scrie Iurie Leancă pe pagina sa de Facebook.
Potrivit fostului premier, ACUM și PD ar trebui să lase toate orgoliile și să se așeze la masa de negocieri.
„Îi rog public pe cei din blocul ACUM și pe cei din PD ca măcar o dată în viață să acționeze ca niște oameni de stat (cărora le pasă de interesul național al acestei țări), să lase toate orgoliile și antipatiile personale și să se așeze la masa de negocieri și să investească un guvern pro-european și să de-Dodoneze toate instituțiile cedate în ultimele 4 luni. O dată în viață să uite de interesele înguste de partid sau de clan și să acționeze anume așa cum promit la ecrane – în interesul național al Republicii Moldova și al cetățenilor săi. În caz contrar – riscăm să revenim în 2001 și să cedați soarta țării în mâinile unuia coordonat de Kremlin”, a mai adaugat acesta.
Opinia lui Iurie Leancă vine după ce Igor Dodon l-a desemnat pe Ion Chicu candidat pentru funcția de prim-ministru.