Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a postat pe pagina sa de Facebook despre o întrevedere cu un grup de deputați din România.
„Astăzi, împreună cu colegii din PAS, am avut o întrevedere cu un grup de deputați români, membri ai Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării”, a scris Sandu.
Liderul PAS a vorbit despre solicitarea sprijinului din partea României în implementarea proiectelor comunitare.
„Am reiterat importanța continuării proiectelor de infrastructură care ancorează Republica Moldova în spațiul european, inclusiv finalizarea gazoductului Ungheni-Chișinău și construcția unui nou pod rutier peste Prut la Ungheni. De asemenea, am solicitat sprijin pentru susținerea administrației publice locale în implementarea proiectelor comunitare. Am mulțumit României pentru sprijinul acordat în renovarea celor peste 900 de grădinițe”, a adăugat fostul premier.
Aceasta declară că deputații din România i-au încurajat să continue lupta menită să apropie Republica Moldova de comunitatea europeană.
„Parlamentarii români ne-au asigurat că în Parlamentul României există unanimitate în ceea ce privește susținerea parcursului european al Republicii Moldova”, se mai arată în postare.