Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a avut luni o întrevedere cu omologul său german, Heiko Maas, în marja reuniunii Consiliului Afacerilor Externe de la Bruxelles. Cu această ocazie a fost agreată realizarea, la Berlin, în perioada următoare, a unei vizite a șefului diplomației române.
„Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii cu privire la domeniile de cooperare româno-germană, în dialogul dintre cei doi miniștri fiind evidențiat caracterul strategic al relației dintre cele două țări, cu accent pe dialogul politico-diplomatic dinamic, cooperarea economică în continuă creștere și contactele interumane puternice.
Cei doi oficiali au subliniat necesitatea menținerii dialogului constant la nivel înalt, fiind agreată realizarea, la Berlin, în perioada următoare, a unei vizite a șefului diplomației române”, se arată într-un comunicat.
Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat faptul că România va rămâne un susținător puternic al extinderii Uniunii Europene. De asemenea, a adăugat că recentele propuneri privind o noua metodologie privind extinderea nu trebuie să ducă la blocarea procesului de deschidere a negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, poziție împărtășită de omologul german.
Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova, în condițiile continuării reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică și apropierea de UE. De asemenea, a reiterat poziția României privind soluționarea conflictului transnistrean.