În sala mare de consiliu „Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, în cadrul unei ceremonii organizate în prezența mai multor oameni de cultură, printre ei fiind şi membrii Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iaşi – Nord Est, primarul Mihai Chirica i-a oferit academicianului Vasile Tărâţeanu, din Cernăuţi, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, scrie jurnalistul ieșean Dan Teodorescu.
Acordarea acestui titlu a fost votată în şedinţa ordinară a Consiliului Local din 29 noiembrie 2019.
Poetul din nordul Bucovinei, Vasile Tărâţeanu este membru corespondent al Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, dar şi membru de onoare al Academiei Române şi director al Centrului Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi.
Născut pe 27 septembrie 1945 în satul Sinăuţii de Jos, raionul Hliboca, Regiunea Cernăuţi (Ucraina), Vasile Tărâţeanu are la activ multe distincţii primite cu diferite ocazii festive, după o operă poetică şi activitate culturală impresionantă.
În cadrul manifestării de sâmbătă, de la Palatul Roznovanu, acolo unde este sediul Primăriei ieşene, au vorbit despre omul Vasile Tărâţeanu şi despre opera sa literară primarul Mihai Chirica, acad. Mihai Cimpoi, Cassian Maria Spiridon (preşedintele USR – Filiala Iaşi), scriitorul Daniel Corbu (care a şi moderat evenimentul), ing. Cezar Puiu (fiul pictorului Visarion Puiu, unchiul lui Vasile Tărâţeanu), istoricul Ion Muscalu, prof. Mihai Baciu, Aurica Ichim (directoarea Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi), Printr-un mesaj video, Bogdan Simioescu, preşedintele Academiei Române din Iaşi a făcut şi domnia sa un laudatio pentru Vasile Tărâţeanu. Au rulat apoi şi două filme documentare despre Cernăuţi.
În cuvântul său, acad. Vasile Tărâţeanu a menţionat: „Eu mă simt şi mă consider ieşean, prin dragostea mea faţă de Iaşi, care are acelaşi act de botez ca şi oraşul Cernăuţi. Când am venit prima dată în România, am venit la Iaşi, acolo unde a stat uncheşul meu, care a făcut 12 ani puşcărie. Feciorul meu, Alexandru, este absolvent al Conservatorului George Enescu din Iaşi, este cetăţean român şi ucrainean şi astăzi a plecat la un festival muzical la Ruga. Eu am să mă consider ieșean până la sfârşitul vieţii”.
A doua zi, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, într-o manifestare denumită „Unire prin Literatură”, care a fost moderată de poetul Daniel Corbu (de la Asociaţia Culturală „Feed Back”), acad. Vasile Tărâţeanu şi-a lansat cartea de poezii „Vânzătorul de iluzii” (editura Princeps Multimedia), structurată pe trei capitole: Crochiuri, Iluminări şi Vânzătorul de iluzii, ultimul capitol dând şi titlul volumului, mai precizează sursa citată.
A urmat apoi un concert de muzică folk, susţinut de binecunoscutul cantautor Andrei Păunescu.