România trebuie să finanțeze presa independentă și de calitate din Republica Moldova, care luptă pentru supraviețuire într-un mediu ostil dominat de propaganda rusească. Declarațiile aparțin deputatului de la București, Matei Dobrovie.
„Vă prezint un proiect cu adevărat revoluționar, intitulat Fondul de Cooperare Mass-Media România-Republica Moldova, care își propune pe de o parte să crească prezența mediatică românească dincolo de Prut, pe de altă parte să contracareze propaganda rusească, care este extrem de agresivă acolo”, a declarat Dobrovie de la tribuna Camerei Deputaților.
Prin proiectul său, deputatul propune combaterea propagandei rusești și crearea spațiului informațional comun.
„Trebuie ca televiziunile românești să treacă Prutul, să fie preluate pe cablu acolo, iar cele de acolo să vină aici pe cablu, trebuie să încurajăm acest schimb de experiență între jurnaliști, profesionalizarea jurnaliștilor de pe cele două maluri”, a mai menționat acesta.
Mecanismul pe care-l propune, pentru ca banii contribuabililor din România să nu mai fie risipiți pentru finanțarea propagandei oligarhice locale de peste Prut, este de a crea, printr-un administrator de granturi, un fond de cooperare și coeziune mass-media România-R. Moldova, astfel încât să fie finanțate direct și aplicate pe granturi organizațiile de mass-media, organele de presă independente și de calitate. În caz că nu va fi respectat codul deontologic al jurnalistului, finanțările să fie sistate.