Deputatul Octavian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale, a criticat dur deputații fracțiunii PDM care au votat pentru modificarea componenței delegației R.Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin numirea socialistului Vlad Bătrîncea la șefia acestei structuri.
„Vreau să felicit și colegii din Partidul Democrat care îi dau domnului Bătrîncea un vot de încredere în calitate de șef la APCE. Un om care este românofob și a manifestat de nenumărate ori înclinațiile antiromânești. Ați dat astăzi o palmă României. Cred că este un mesaj foarte clar ce reprezentați voi aici”, a declarat Țîcu în cadrul ședinței plenare.
Astfel, Bătrîncea îl va înlocui pe deputatul PAS, Mihai Popșoi. Supus votului, subiectul a fost votat de către deputații PSRM și PDM.
Amintim că socialistul Vlad Batrâncea, şi-a demonstrat ura faţă de ideea Unirii într-o şedinţă a Parlamentului R. Moldova din anul 2015, atunci când a rupt harta României Mari. Gestul teatral din Parlamentul de la Chișinău a fost însoțit și de o replică la fel de antiromânească. „A fost un proiect eşuat şi noi nu vom permite niciodată ca aceste idei să fie promovate. Republica Moldova va rămâne un stat suveran, iar ceea ce ce ţine de aşa numită hartă a României Mari,care a fost ruptă de istorie, noi vom demonstra ceea ce a fost deja demonstrat„, a declarat atunci Vlad Bătrâncea.
De asemenea, deputații PSRM și PDM au modificat astăzi și alte delegații parlamentare, de la conducerea cărora au fost înlăturați reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate și Platformei Demnitate și Adevăr.
Astfel, Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană îl va avea în calitate de copreședinte pe democratul Igor Vremea, în locul lui Mihail Popșoi de la fracțiunea PAS
Socialistul Petru Burduja a fost numit șeful delegației la Adunarea Parlamentară a Parteneriatului Estic (EURONEST) în locul lui Igor Munteanu.