Vlad Cubreacov, președintele Asociației ,,Răsăritul Românesc”, atrage atenția asupra faptului că noul Guvern de la București propune diminuarea sumei alocate românilor de pretutindeni cu aproape 19 milioane de lei.
„Guvernul propune diminuarea sumei alocate în procedură complicată organizațiilor reprezentative ale celor peste 10 milioane de români de pretutindeni de la 28 205 000 lei în anul 2019 la 9 950 000 lei în anul 2020, diminuarea preconizată și nejustificată prin nimic constituind -18 552 000 lei. Diminuarea aduce fondurile destinate celor peste 10 milioane de români extrafrontalieri și organizațiilor reprezentative ale acestora nu doar sub nivelul anului 2019, ci chiar sub nivelul anului 2018 când fondurile alocate au constituit 10 697 000 lei”, a explicat Cubreacov , referindu-se la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2020, propus de Guvernul Orban și aflat în dezbatere parlamentară.
În același timp, Cubreacov a menționat că Guvernul propune creșterea sumei alocate în procedură simplificată celor 18 organizații ale minorităților naționale din țară de la 130 250 000 lei în anul 2019 la 143 000 000 lei în anul 2020. „Guvernul creditat masiv de alegătorii români de peste hotare intenționează să ia cu propria-și mână 18,5 milioane lei de la organizațiile românilor de pretutindeni și să le dea cu aceeași mână peste 12, 7 milioane lei organizațiilor minoritarilor din țară”, a adaugat președintele Asociației ,,Răsăritul Românesc”.
Sursa mai subliniază că la un simplu calcul, în anul 2020 disproporția finanțării identitare per capita în cazul minoritarilor din țară și a românilor de peste hotare urmează a fi de 70:1 în detrimentul românilor din afara granițelor.
„Asta înseamnă să practici din gros dublul standard și să fii pentru unii mumă și pentru alții ciumă. Să vedem ce va decide Parlamentul… Ni se va spune, poate, ca de obicei: „nu sunt parale!”. Bine că sunt pentru editarea absurdă și inutilă a celei mai scumpe publicații periodice din lume: Románia Hivatalos Közlönye, adică Monitorul Oficial al României în limba maghiară pentru satisfacerea necesităților spionajului maghiar în țara noastră, pe banii noștri (1754 de euro bucata!)”, a conchis Vlad Cubreacov pe blogul său.