Igor Dodon, președintele R. Moldova, a declarat că în cadrul vizitei în Israel a avut o întâlnire neoficială și neprogramată cu omologul său Klaus Iohannis.
Astfel, în cadrul schimbului de opinii pe care Igor Dodon l-ar fi avut cu președintele Klaus Iohannis, s-ar fi făcut o trecere în revistă a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova după căderea ultimului Executiv și instaurarea noului Guvern de la Chișinău.
De asemenea, Igor Dodon nu a pierdut ocazia să declare din nou că „fraţii noştri de peste Prut sunt partenerii strategici ai Republicii Moldova”.
Mai mult președintele prorus de la Chișinău a ținut să sublinieze că în 2020 se împlinesc 10 ani de la semnarea Acordului de parteneriat strategic cu România și „că ar fi binevenit să pregătim nişte evenimente împreună, la nivel de conducere a ţării”.
„Repet, avem relaţii excelente între ţările noastre care trebuie aprofundate pe toate dimensiunile, şi economic, şi social. Avem mai multe proiecte care trebuie să fie implementate”, a adăugat Dodon.
Amintim că Igor Dodon se află într-o vizită oficiala în Israel la invitația președintelui Reuven Rivlin, în cadrul Forumului Mondial în memoria victimelor Holocaustului.
Evenimentul este consacrat celei de-a 75-a aniversări a eliberării lagărului morții Auschwitz de către Armata Roșie.
Un scurt rezumat al vizitei mele in Israel
Am realizat un scurt rezumat al vizitei mele în Israel. Doresc să comunic cetățenilor obiectivele fiecărei vizite oficiale peste hotare.Voi face aceste treceri în revistă de fiecare dată cînd mă voi afla în deplasări oficiale, deoarece e importat ca cetățenii să știe că Republica Moldova are prieteni importanți pe plan extern, care își doresc să sprijine poporul nostru.____Сделал краткий обзор своего визита в Израиль. Хочу сообщить согражданам о задачах каждого официального визита за рубеж.Буду делать такие обзоры всякий раз во время заграничных поездок, поскольку нашим людям необходимо знать о том, что у Республики Молдова есть хорошие друзья и важные внешние партнеры, желающие поддержать наш народ.
Publicată de Igor Dodon pe Joi, 23 ianuarie 2020